Senatorul Ioan Ghise nu se sfieste sa fie tandru in public cu sotia sa, pe care o saruta in plina strada si o tine de mana in timpul unei plimbari pe strazile Brasovului.
Ghise si sotia sa si-au dat intalnire in apropierea biroului unui coleg liberal, politicianul sosind cu un taxi. Senatorul a platit cursa, s-a dat jos din masina si s-a aranjat un pic, iar la scurt timp si-a facut aparitia si Maria, partenera sa de viata, care este medic.
Ioan Ghise s-a indreptat spre ea, a sarutat-o, iar femeia i-a raspuns la fel. Cei doi soti au schimbat cateva vorbe, dupa care politicianul a luat-o pe Maria de mana, indreptandu-se spre biroul unui coleg de Senat, acolo unde avea loc o sedinta.
Senatorul nu si-a scapat vreo clipa jumatatea din mana, uitandu-se cu multa afectiune la aceasta, parca ar fi fost la prima intalnire. Dupa cateva minute, Ghise si partenera sa de viata au ajuns la biroul unde avea loc intalnirea, si au plecat o ora mai tarziu.
Ca doi indragostiti
Tinandu-se tot de mana, ca doi indragostiti, cei doi soti au decis sa se mai plimbe prin Brasov, asa ca au luat-o spre centrul vechi al orasului. Ioan Ghise isi sorbea sotia din priviri, fara sa-i dea vreun moment drumul la mana, iar din cand in cand amandoi zambeau.
Singura data cand senatorul s-a desprins de Maria a fost pentru a-si cumpara o revista, insa dupa nici un minut s-a intors la aceasta, a luat-o din nou de mana si si-au continuat plimbarea prin oras.
La un moment dat, cei doi s-au urcat intr-un taxi si s-au indreptat spre casa, insa politicianul i-a spus soferului sa-l lase in apropierea locului in care trebuia sa ajunga cu sotia. De acolo, cei doi au luat-o pe jos pentru a ajunge la destinatie, tinandu-se, evident, de mana.
Bogdan Galca